Vineri, 12 februarie 2010, facem un concurs: “Cel mai frumos cadou pentru Ioana”.
Daaaa, fac 17 ani. Iuhuuuu!!
Să nu vă zgârciţi la cadouri, că le primesc pe toate: cărţi, invitaţii în oraş, jucării, haine, telefoane, mp4, biciclete etc – orice. Şi ca să fie totul mai interesant, o să vă anunţ ce primesc câştigătorii doar după sfârşitul concursului.
Aşa că haideţi: spargeţi puşculiţele sau imaginaţia (după caz) şi faceţi-mă să uit că m-am mai apropiat cu un an de primul rid
Dar până una alta, vroiam să vă arăt ceva, în cinstea tuturor 3-ilor la mate pe care nu i-am luat încă, dar pe care îi aştept cu sufletul la gură:
And this is how we prove that 11 is prime
E genial siteul ăsta, dump.com. Uitaţi-vă pe el, că pe mine deja m-a dat gata
Cine mă cunoaşte măcar un pic ştie cât de mult urăsc eu Cola, Pepsi şi toate chestiile astea care numai să baloneze şi să scadă din energie ştiu. Au un gust genial, da, şi de multe ori mi-e greu şi mie să mă abţin, dar noroc cu ăsta de deasupra gâtului care-mi aduce aminte că NU,NU BAG ATÂTA ZAHĂR ÎN MINE NICI FIARTĂ, MOARTĂ sau PICATĂ CU CEARĂ!!! NU!! NU!!
A reînviat pe forum discuţia despre cât poate rezista o prietenie între o femeie şi un bărbat. Şi după cum era normal, părerile sunt împărţite.
Unii zic că nu se poate fără ca măcar unul dintre cei 2 să se gândească la mai mult decât prietenie şi să rezulte din chestia asta destrămarea respectivei relaţii de prietenie.
Alţii spun că da, se poate, şi că de multe ori un prieten de sex opus poate fi mult mai bun, mai înţelegător şi mai obiectiv decât unul de acelaşi sex.
Alţii, mai şmecheri , spun că poate rezista prietenia, doar că micile fantezii nu vor întârzia să apară la un moment dat. Ei, nebunilor, de-aţi ştii câte înţeleg eu din asta
Eu cred că depinde de la om la om. Nu-i o chestie pe care o poţi generaliza, pentru că fiecare om e diferit şi priveşte toată prietenia cu alţi ochi. Şi cred că depinde foarte mult şi de cum arată persoanal cealaltă. Dacă am un prieten foarte bun, care mai şi arată foarte bine pe deasupra, cred că tre’ să fiu semi-retardă ca să nu-mi închipui măcar pentru o secundă cum ar fi dacă noi am fi mai mult decât prieteni . Şi se zice că de foarte multe ori gândul ăsta e cel periculos pentru o relaţie, chiar dacă rămâne doar la stadiul de gând.
Aa, şi altă chestie de care depinde prietenia dintre un bărbat şi o fată e vârsta de la care se cunosc. Nu-i tot una dacă cunoşti şi eşti prietenă cu un băiat decât aveai 10 ani sau dacă îl vezi prima dată la 17.
N-am niciun băiat care să-mi fie foarte bun prieten, foarte apropiat şi cu care să pot vorbi faţă în faţă despre orice nebunie de-a mea şi recunosc că-mi pare rău de chestia asta. Am avut ocazia să discut cu câţiva băieţi de mai multe ori despre diferite probleme mai mult sau mai puţin importante şi am fost surprinsă să văd cu câtă maturitate poate să-mi răspundă unul despre care credeam că altceva decât glume, farse şi prostii nu ştie să facă.
Anyway, voi ce părere aveţi despre toată filozofia asta? Nu-i aşa că e foarte cute să ai un prieten de sex opus? Aa, şi încă o chestie tare: v-ar plăcea să aveţi un prieten gay? Şi pentru băieţi e valabilă întrebarea
Hubba Bubba m-a intoxicat cu piesa asta, care de 12 ore e pe repeat la mine!!
Dar să vă zic cum am ajuns la melodie. Citeam pe blogul lui Hubbis un articol despre frumuseţe şi mi-am adus aminte de 2 chestii: 1. situaţia disperată în care se află unele fete care nu ştiu cum să se îmbrace/machieze şi 2. experimentul meu instantaneu şi involuntar de examinare a persoanelor pe lângă care trec. Să vă povestesc:
Nu sunt băieţi frumoşi în Tg Mureş, clar! Sau dacă sunt, stau acasă. Sau au prietene. Sau sunt misogini. În fine, ideea e că atunci când merg pe stradă nu după băieţi mă uit. Ci după fete. Îmi place să le analizez, să văd cum arată, cum se îmbracă, cum îşi fac părul, cum umblă. De exemplu, când văd câte una cu părul frumos mă apucă nervii la gândul că ea sigur nu are probleme dimineaţa cu aranjatul, sigur îi stă coafura întotdeauna aşa şi-o face. Când văd câte una cu unghii mari, mă gândesc oare câte chestii poate face ea cu degetele de vrăjitoare (gizăs, cum pot unele fete suporta 2 CM!!! de unghie pe degete? Mai poţi descuia uşa cu cheile sau scrie cu ghioambele alea??!?). Când văd câte una plină de fond de ten/gloss/rimel/creion încerc să mi-o imaginez cum arată dimineaţa… hmm…horror? Mai bine nu vă puneam să vă gândiţi la asta? Da, ştiu, sunt evil, dar nu mă pot abţine >:)
Să nu vă povestesc cât de tare mă distrez când văd fetele cu şunci pe afară sau cu curele/poşete/cizme albe şi de lac şi eventual şi cu sclipici! OAMENI, NU SE POARTĂ LACUL! NU! NU! SPUNEŢI “NU” LACULUI!! MĂCAR DE DRAGUL CELOR PE LÂNGĂ CARE TRECEŢI!!! Nu cred că există ceva mai greţos decât asta.Sau asta. (PS: Am impresia că am mai scris un post despre şunci ieşite în afară din pantaloni… am văzut mai demult pe stradă o fată care mai şi avea o curea ALBĂ, DE LAC!!! şi mă obsedează imaginea ei . Help!!)
Altă chestie care mai demult mă distra, acum mă întristează. Tot mai multe fete poartă cercei lungi, din pleu, ce imită argintul. 2,5 lei. Şi la noi sunt şi da, aveam o perioadă (clasa a VII-a sau a VIII-a) în care îi adoram. Împreună cu cizmele albe de lac (care din diverse motive mă duc cu gândul la centuriste) reprezintă kitschul suprem în materie de modă.
Numărul 3. E foarte bine ca o fată să aibă o părere bună despre ea. Şi eu am o părere bună despre mine :>. Dar când părerea aia iese din limitele normalului, e groasă treaba. De exemplu, pur şi simplu nu le înţeleg pe fetele care au puţin peste suta de kg. şi se impulsionează să îmbrace fuste scurte (cu colanţi, fie), papuci cu toc, haine largi etc etc etc. Nimeni n-a spus că o fată grasă e urâtă. Dimpotrivă, sunt băieţi cărora le place să aibă pe ce pune mâna, dar asta nu-ţi dă dreptul să-ţi baţi joc de retina noastră. Inteligenţa unei fete nu stă numai în rapiditatea cu care face un calcul matematic, ci şi în abilitatea de a-şi găsit modelele de haine potrivite. Prin urmare, dacă intri în categoria >80 kg, spune nu: HAINELOR LARGI, TOCURILOR, HAINELOR DECOLTATE, FUSTELOR SCURTE, COSTUMELOR DE BAIE ÎN 2 PIESE, HAINELOR CE ACCENTUEAZĂ TALIA, CULORILOR ALB ŞI GALBEN. Şi totul va fi ok :>
Numărul 4. Nu te machia dacă nu te ştii machia. Machiajul e folosit încă din Antichitate pentru înfrumuseţare, dar dacă tu ştii că eşti frumoasă deja, de ce să te strici cu nişte culori care poate nici nu-ţi vin bine sau pe care nu le ştii aplica? Eu văd o mică încercare de camuflaj la fetele care se machiază constant. De ce ţi-ar fi ţie, ca fată, ruşine de cum areţi? (PS: Se acceptă machiajul în cazurile disperate)
Last but not least: Overall. Per ansamblu.
Admir fetele care ştiu să combine hainele şi culorile. You go, girls! Dar le urăsc pe cele care cred că galbenul merge bine cu mov+verde, de ex.! NU!NU!NU!! Totally wrong! Degeaba ai o fustă genială, dacă toată culoarea bluzei o eclipsează. De câte ori n-aţi intrat pe vreun site gen pitzipoanca.org şi aţi văzut pe fete haine care în combinaţie cu altceva ar fi arătat chiar bine? Ha? Got the message?
Lacul de unghii, altă bubă. Văd des la şcoală fete îmbrăcate GENIAL şi cu un lac de unghii genial de jenant. Păi să nu te apuce nervii?
En fin… viaţa-i grea… Da’ important e să fim sănătoşi :mrcool:
De multe ori mi s-a spus că sunt naşpa din cauză că adopt faţă de anumiţi oameni anumite comportamente, în funcţie de cum îi văd că arată. Dar ceea ce puţini au realizat e că nu o haină scumpă te face super tare în faţa mea, ci una aleasă cu gust. Dacă văd o fată (că la ele ne-am oprit) umbând cu nişte haine CA DRACU alese nu în funcţie de vreme, ci în funcţie de cantitatea de sclipici/paiete/material, păi…atunci… clar nu am ce să vorbesc cu ea. Şi puteţi să mă catalogaţi drept fiţoasă & co. Îmi accept statutul şi mi-l asum, dacă o fi să fie aşa, căci trăim într-o lume prea afurisită ca să-mi permit să nu mă conformez
Pe minus 1 grad afară, cu o durere de gât insuportabilă, cu sora şi mama de mână şi FĂRĂ popcorn & any other non-fat-free food… tadaaaaamm…am fost la “Avatar”.
Azi a fost prima zi în care a rulat filmul la noi în oraş şi, mergând de la o oră mai ciudată (14:00) speram să nu fie aşa multă lume. Da’ de unde!! La 13:30 când am ajuns la cinematograf de-abia puteai intra să-ţi iei un bilet. Publicul? O mulţime de copilaşi până în clasa a 6-a, câţiva de clasa a 7-a, câţiva bătrâni, o familie cu un bebe, câţiva tineri. Acuma eu nu ştiu cât din film o fi înţeles puştii ăştia ce râdeau la fiecare scenă în care Jake se săruta cu Neytiri, dar no… ideea e că segmentul de vârstă care a urmărit azi, la prima difuzare, “Avatarul” a fost undeva între 14-70. Pretty nice :>
Durerea de gât care nu mă lăsa să mă întorc la nici măcar 90 de grade fără să-mi întorc tot corpul şi gândul că urma să stau pironită 2 ore jumate în scaunul din cinematograful (2D) din Tg. Mureş m-a făcut să merg cu jumătate de pas spre cinema. Dar faptul că eram totuşi groaznic de curioasă să văd filmul care ocupă jumătate din siteurile de ştiri şi filme din ultima perioadă m-a impulsionat şi hiureei, am ajuns. Şi n-am fost dezamăgită. Citisem o mulţime de comentarii de pe Cinemagia şi Cinemarx şi nu înţelegeam ce poate să le placă atât de mult oamenilor la filmul ăsta… dar am înţeles. Toată chestia se învârte în jurul faptului că şi acum, şi cu 200 de ani în trecut, şi cu 200 de ani în viitor, oamenii, fiinţele şi animalele au, au avut şi vor avea un suflet mare. Şi în momentul în care se foarmează clickul ala al dragostei adevărate, o diferenţă de 200 de ani şi de specie chiar nu mai reprezintă un imediment pentru nimeni.
Ce m-a impresionat cel mai tare? Nu efectele speciale, aşa cum mă aşteptam. M-a impresionat mesajul filmului. Pământenii îşi distrug natura construind bolizi şi tot felul de roboţi care să le simplifice viaţa şi să le permită să facă orice, inclusiv să călătorească în viitor. Oamenii de pe Pandora, în schimb, trăiesc într-o perfectă simbioză cu natura, care-i şi ajută din cauza asta. Jake Sully, după ce îi este creat avatarul pe Pandora, ajunge chiar să vrea să renunţe la viaţa de pământean şi să sară în ajutorul oamenilor din tribul Na’vi când vede de fapt cât de malefici şi dornici de putere sunt pământenii.
Impresii: Cred că “Avatar” îşi merită toate cuvintele frumoase şi sutele de articole care îi sunt dedicate în presa off/on-line. Singurul meu regret e că a întrecut la încasări “Titanicul” Chiar speram ca cealaltă producţie a lui James Cameron să-şi menţină poziţia de cel mai urmărit film din istoria cinematografiei. Legat de avatarele astea albastre, nu pot să spun decât că sunt geniale. Îmi place atâââât de mult cum arată :X Şi legat de final… păi, am rămas 5 minute cu zâmbetul pe buze după ce am ieşit din cinematograf
Sunt sigură că “Avatarul” va mai rula o lungă perioadă de acum înainte (fie 2 sau 3D) şi se va vorbi mult despre el. Pentru că oricâţi cârcotaşi ar exista, e un film la care s-a lucrat prea mult, s-au pus în joc prea mulţi bani, nişte minţi prea geniale (vezi James Cameron) şi era imposibil să nu iasă o adevărată operă cinematografică.
Aproape că nici nu-mi mai pasă că e ora 6 dimineaţa şi că un nenorocit de ceas îndrăzneşte să se bage în seamă ţârâindu-mi în urechi. Doamne, şi ce urât sună! În mod normal m-aş fi sculat din pat, i-aş fi tras un pumn deasupra butonului de închidere şi aş sări din nou sub plapumă. Ghinionul meu e că peste 10 minute vine alt ceas (uman – căruia, fie vorba între noi, nu-mi permit să-i trag un pumn).
Dacă azi e vineri,atunci vreau să mă trezesc. Chiar dacă rutina zilnică nu e mai suportabilă decât ieri sau alaltăieri, simplul fapt că e (aproape) ultima zi din săptămână mă face să radiez.
Şi dacă mai şi iau în considerare faptul că e ultima zi de şcoală înaintea unei binemeritate vacanţe (daca se poate numi asa o amageala de 5 zile), aproape că încep să-mi doresc să merg azi la şcoală…
Afara-i frig (cand arata termometrul mai putin de -10 grade aproape ca ne vine sa punem o lumanare la biserica) si orice drum catre/de la scoala acasa e aproape insuportabil. Poti sa te imbraci cat de gros vrei, gerul oricum o sa-ti intre pana dincolo de oase. Dar pana la urma asta e farmecul lui ianuarie, nu? Se pare ca nu degeaba e luna pe care o urasc cel mai mult. Nu sunt multe lucrurile pe care le urasc, dar ianuarie chiar nu are nimic frumos. Nicio zi de nastere, un sfarsit de vacanta de iarna, 3 saptamani de bombardamente cu lucrari de toate felurile si nu in ultimul rand muuuuuult muult frig. Foaaarte mult!! Norocul meu e ca sunt nasculta in februarie, caci altfel si a doua luna a anului ar fi fost un mic-mare rahatel. Si da, 2 luni urate pe an e prea multa risipa, nu?
_________________________
Postul asta subliniaza CLAR sfera aberanta in care o da creierul in momentul in care e inghetat, plictisit si somnoros.
Iertare, va rog. Revin.
Cititi. Cititi mult. Cititi tot ce va pica in mana. Nu-i mai ascultati doar pe profesori. Cititi orice, fara discernamant. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, cautati-va intre voi. Vedeti care cititi aceleasi lucruri si inhaitati-va. Numai in haita de oameni destepti o sa reusiti. Unul singur dintre voi va fi mancat. Zece insa, s-ar putea sa reusiti. Ganditi-va de pe acum sa-i inlocuiti. Timpul lor trebuie sa se termine. Trebuie sa-i dominati. Dar nu cu gandul ca veti fura mai mult ca ei. Asta e calea simpla care va va sufoca mostenitorii. Ce-o sa faceti cu milioanele intr-un oras mort? Ce-o sa cumparati, cu banii gramezi? La ce-ti foloseste un Lamborghini cand n-ai o autostrada? De ce sa ai o vila intr-un cartier sufocat de inundatii?
Sunteti tineri. Nu va ganditi ca sunteti slabi. Puterea voastra sta in curatenie. Sunteti curati, n-au apucat sa va manjeasca, dar daca dintre voi nu se vor ridica luptatorii, o sa va improaste cu noroiul strazilor pe care nu le-au reparat. Fiecare picatura de noroi sunt banii care n-au ajuns pe strada aia. Trebuie sa schimbati asta. Care e calea? Sa cititi. Literatura universala o sa va invete sa deosebiti Binele de Rau. Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe, toti deosebesc Binele de Rau. Din prezentul amaratei asteia de tari nu puteti invata Binele. Binele puteti fi voi. Si cu cat veti fi mai multi buni, cu atat veti sufoca raul. Nu e imposibil. Dati scrisoarea asta mai departe. Deveniti buni, mai buni, cei mai buni si raspanditi-va precum lacustele.
Cu siguranta nu fac parte din partea aceea a globului care nu se da in vant dupa filme/povesti de dragoste si, prin urmare, mai mult ca sigur ca nu ma aflu in categoria celor care n-au urmarit “The Notebook“.
Cred ca e unul dintre filmele la care m-as putea uita de 35 de ori pe zi, fara sa ma plictisesc. Am citit prea multe carti si am vizionat prea multe filme in care fata il parasteste pe baiat, chiar daca il iubeste, doar pentru ca este constransa de imprejurari si/sau pozitia sociala. In “The Notebook” am vazut o alta fata a iubirii: Allie il iubeste pe Noah, si, prin urmare, nu renunta la el. Chiar daca ei doi se despart la un moment dat, viata tot ii aduce din nou impreuna, dovedind ca scuzele banale legat de o eventuala despartire nu-si au locul intre doua persoane care impart o dragoste adevarata.
Am aflat mai tarziu ca exista si o carte, dupa care fusese facut ulterior filmul. Si da, azi am avut noroc si am gasit-o. Imi place foarte mult sa citesc prima data o carte si dupa aceea sa vad filmul omonim. De data asta, s-a intamplat invers, fara regrete insa. Nu-mi dau seama daca o citesc din cauza ca m-a impresionat foarte mult filmul sau pentru ca-mi place foarte mult stilul lui Nicholas Sparks. Pana in momentul asta, filmul are un punct in plus fata de carte, pentru ca a reusit sa-mi transmita mult mai multe senzatii decat volumul asta de 182 de pagini (damn, vroiam sa fie mai lung!!!!). Pe langa faptul ca Rachel McAdams si Ryan Gosling sunt niste actori grozavi si si-au intrat in roluri perfect din cauza ca erau iubiti si in viata reala, scenaristul “Jurnalului” a dovedit mult stil imbracand povestea originala a lui Sparks in niste detalii care fac diferenta intre un film obisnuit de dragoste si “The Notebook”.
Imi place sa sfidez momentele in care teoretic ar trebui sa invat, rapindu-le pentru cateva (zeci) de minute de citit. N-o sa am parte de satisfactia asta machiavelica citind “Jurnalul unei iubiri”, caci tocmai incepe vacanta.
Concluzionand, “The Notebook” nu e ceva de evitat si toata lumea care a vazut filmul poate confirma chestia asta. Daca gasiti cartea, n-o lasati in librarie ca e pacat de ea. Acum va las, ca tocmai s-au reintalnit Allie si Noah si ma asteapta sa-i citesc mai departe
“Thousands of candles can be lit from a single candle, and the life of the candle will not be shortened. Happiness never decreases by being shared.”
Buddha quotes
.jpg)
re? Nu efectele speciale, aşa cum mă aşteptam. M-a impresionat mesajul filmului. Pământenii îşi distrug natura construind bolizi şi tot felul de roboţi care să le simplifice viaţa şi să le permită să facă orice, inclusiv să călătorească în viitor. Oamenii de pe Pandora, în schimb, trăiesc într-o perfectă simbioză cu natura, care-i şi ajută din cauza asta. Jake Sully, după ce îi este creat avatarul pe Pandora, ajunge chiar să vrea să renunţe la viaţa de pământean şi să sară în ajutorul oamenilor din tribul Na’vi când vede de fapt cât de malefici şi dornici de putere sunt pământenii.
